Promovare – 5 modalități eficiente
Am un magazin și vreau ca lumea să știe de mine. 😎
Vreau să am mai mulți clienți și să îmi cresc vânzările! 💪
O modalitate de a deveni mai cunoscuți pe piață și de a atrage mai mulți potențiali clienți către magazinul nostru este promovarea.
Dar, ce este promovarea? Când aud acest cuvânt, cei mai mulți oameni se gândesc la publicitate sau reclame.
De fapt, promovarea reprezintă orice formă de comunicare folosită pentru a informa, convinge sau reaminti publicului despre produsele, serviciile, ideile sau imaginea unei firme. În teorie există 4 tipuri de promovare: publicitatea, promoția, relațiile publice și vânzarea personală.
Bine, bine, teoria ca teoria. Dar practica? Cum aș putea, eu, proprietar de magazin fizic să îmi promovez afacerea, implicit produsele pe care le vând? 😏
Iată câteva modalități:
1️⃣ Flyere (pliante) sau broșuri – Ai putea oferi oamenilor pliante sau broșuri ce conțin unele produse pe care le vinzi pentru a face cunoscută publicului larg gama de produse pe care o oferi. Aceste broșuri sau pliante ai putea să le împarți oamenilor din zona ta stradal, să le pui în poștă sau chiar ai putea să le oferi la casă clienților deja existenți.
2️⃣Mostre gratuite – Această tehnică se recomandă dacă ai la vânzare produse noi, de calitate, pe care clienți tăi nu le cunosc. Faptul de a oferi consumatorilor cantități mici dintr-un produs, pentru a-l încerca, ii poate convinge de utilitatea lui și asta îi va îndemna să îl cumpere.
3️⃣Promoții, reduceri – Tuturor ne plac reducerile, inclusiv clienților tăi. Faptul de a folosi anumite reduceri temporare de preț va avea efecte substanțiale asupra vânzărilor tale. De asemenea, promoții de genul “2 la preț de 1” sau oferirea gratis a unui produs auxiliar atașat celui de bază (pastă de dinți + periuță gratis), furnizează clientului ceva în plus și îl determină să își facă cumpărăturile de la tine, nu de la concurență.
4️⃣Concursuri cu produse gratuite (giveaway) – Spuneam mai sus că tuturor ne plac reducerile. Într-adevăr. Dar cadourile și mai mult. 😊 Organizarea unor concursuri sau a unor tombole este un instrument de promovare a vânzărilor din ce în ce mai popular. Participarea la un astfel de concurs poate fi condiționată de cumpărături din magazin de minim o anumită sumă de bani stabilită de tine. Pentru a avea succes în acest caz este nevoie ca produsul oferit gratis, sau cadoul să aibă relevanță pentru clienții tăi pentru a fi dispuși să îndeplinească condițiile concursului.
5️⃣Social media – Mai bine de jumătate din populația țării folosește cel puțin o rețea de socializare. Faptul de a fi prezent în mediul online are mai multe beneficii, printre care: te ajută să construiești o imagine plăcută și credibilă asupra firmei, îți oferă posibilitatea de a ajunge la cât mai mulți oameni cu produsele tale și îi poți ține la curent pe clienții tăi cu noile promoții sau reduceri din magazin.
În acest articol am dat doar 5 exemple de modalități de promovare, însă bineînțeles, lista poate continua. Alege tehnicile care crezi că ți se potrivesc cel mai bine și vei avea clienți mai mulțumiți și vânzări mai multe! Succes! 😉
Aplicația Market Manager
Soluția smart pentru administrarea magazinului tău
Află cum poți muta tot procesul administrativ de pe hârtie într-o singură aplicație.
Descarcă aplicația