Pop-up Automat pentru Descărcare Ghid

Ce este mercantizarea

1 Views

Am intrat în magazin cu gândul să cumpăr doar lapte și niște legume congelate. 

Nici nu aveam nevoie de coș.

Însă la ieșire am constatat că aveam un coș plin cu produse și un card puțin mai ușor. 🤨 

Prea erau așezate toate produsele la vedere, prea se cereau în coșul meu.

 

Știu că ți s-a întâmplat și ție asta.

Și nu doar ție. 

 

Potrivit unor studii, până la 90% – 95% din alegerile pe care le facem într-un magazin sunt determinate de impuls, de emoţii şi de obiceiuri.

 

Iar emoțiile și impulsurile vin la vederea rafturilor bine așezate, cu produse de care avem nevoie și care ne îmbie să le cumpărăm. 

 

Asta înseamnă că acel magazin are o mercantizare bine pusă la punct.

 

Ce este mercantizarea?

 

Mercantizarea reprezintă totalitatea tehnicilor necesare pentru a vinde marfa potrivită la locul potrivit, în cantitățile potrivite și la prețul potrivit.

 

Dacă ești proprietar de magazin este foarte important să stăpânești bine regulile mercantizării, pentru a face produsele vizibile și atractive pentru cumpărători.

 

1️⃣ Marfa potrivită

 

Cunoaște-ți clienții. 

Află care sunt obiceiurile lor de cumpărare, dacă preferă produse de o calitate superioară la un preț mai mare, sau produse de calitate medie la un preț rezonabil.

Întreabă-i de ce au nevoie, ce produse folosesc de obicei și adu aceste produse în magazinul tău.

Ține cont și de perioada anului. Dacă este o perioadă în care se vând produse răcoritoare, dulciuri sau jucării asigură-te că ai aceste produse la raft.

 

2️⃣ Locul potrivit

 

Ține cont de așezarea mărfurilor la nivelul ochilor, produsele pentru bărbați și femei la nivelul ochilor acestora, iar produsele pentru copii mai jos, la nivelul ochilor lor.

 

Dacă dorești să promovezi un produs este bine ca acesta să se afle în partea dreaptă a raftului, clientul având tendința să cumpere produsul cu mâna dreaptă.

 

Ține cont de fluxul de trafic din magazin, pentru a poziționa produsele pe care vrei să le promovezi în zona cu trafic mare.

 

3️⃣ Cantitățile potrivite

 

Clienții de obicei nu se întorc să caute un produs pe care nu l-au găsit inițial. 

Ei analizează în plan vertical posibilitățile de cumpărare, așadar este bine ca produsele să aibă mai multe fețe la raft, iar acestea să fie așezate în funcție de brand și/ sau de coloristica lor.

Această aranjare în blocuri verticale oferă ușurință în descifrarea raftului și grăbește decizia de cumpărare.

 

Ține cont de faptul că dacă ai mai multe sortimente din același produs, de exemplu gem de vișine și de încă 10 fructe, clientul va lua mai greu decizia de a cumpăra, pentru că nu se poate hotărâ cu ușurință.

Este mai bine să existe la raft 2 sau 3 sortimente din același produs pentru a ușura decizia de cumpărare.

De asemenea, este recomandat ca întreaga cantitate dintr-un produs să fie plasată la raft, pentru a evita fracțiunile de baxuri stocate în depozit și lipsa mărfii de la raft.

 

4️⃣ Prețul potrivit

 

Poți afla prețul potrivit unui anume produs făcând studii de piață, vizitându-ți concurența și discutând cu clienții.

De asemenea ține cont și de etichetare: aceasta nu trebuie să lipsească, etichetele trebuie actualizate în permanență, iar  promoțiile bine semnalizate vizual.

Acolo unde este necesar va trebui inclus și prețul pe kilogram sau litru.

 

Ce să nu facem?

 

❗️ Nu așezăm produsele grele în partea de sus a rafturilor;

❗️ Nu permitem ca în magazin să existe spații murdare, ambalaje rupte sau șifonate;

❗️ Nu lăsăm spații fără etichete sau cu etichetele de la alt produs.

 

O bună mercantizare a magazinului are efecte benefice atât pentru client, care se va simți ca acasă în magazin și va ști că aici găsește tot ce are nevoie la prețul corect, dar și pentru comerciant, care va avea încasările dorite.

 

 

Market Manager – magazinul cu idei – grup de suport pentru persoanele implicate în administrarea magazinelor

 

Promovare – 5 modalități eficiente

490 Views

Am un magazin și vreau ca lumea să știe de mine. 😎 

Vreau să am mai mulți clienți și să îmi cresc vânzările! 💪

 

O modalitate de a deveni mai cunoscuți pe piață și de a atrage mai mulți potențiali clienți către magazinul nostru este promovarea.

 

Dar, ce este promovarea? Când aud acest cuvânt, cei mai mulți oameni se gândesc la publicitate sau reclame. 

De fapt, promovarea reprezintă orice formă de comunicare folosită pentru a informa, convinge sau reaminti publicului despre produsele, serviciile, ideile sau imaginea unei firme. În teorie există 4 tipuri de promovare: publicitatea, promoția, relațiile publice și vânzarea personală. 

 

Bine, bine, teoria ca teoria. Dar practica? Cum aș putea, eu, proprietar de magazin fizic să îmi promovez afacerea, implicit produsele pe care le vând? 😏

Iată câteva modalități: 

 

1️⃣ Flyere (pliante) sau broșuri – Ai putea oferi oamenilor pliante sau broșuri ce conțin unele produse pe care le vinzi pentru a face cunoscută publicului larg gama de produse pe care o oferi. Aceste broșuri sau pliante ai putea să le împarți oamenilor din zona ta stradal, să le pui în poștă sau chiar ai putea să le oferi la casă clienților deja existenți. 

2️⃣Mostre gratuite – Această tehnică se recomandă dacă ai la vânzare produse noi, de calitate, pe care clienți tăi nu le cunosc. Faptul de a oferi consumatorilor cantități mici dintr-un produs, pentru a-l încerca, ii poate convinge de utilitatea lui și asta îi va îndemna să îl cumpere.

3️⃣Promoții, reduceri – Tuturor ne plac reducerile, inclusiv clienților tăi. Faptul de a folosi anumite reduceri temporare de preț va avea efecte substanțiale asupra vânzărilor tale. De asemenea, promoții de genul “2 la preț de 1” sau oferirea gratis a unui produs auxiliar atașat celui de bază (pastă de dinți + periuță gratis), furnizează clientului ceva în plus și îl determină să își facă cumpărăturile de la tine, nu de la concurență. 

4️⃣Concursuri cu produse gratuite (giveaway) – Spuneam mai sus că tuturor ne plac reducerile. Într-adevăr. Dar cadourile și mai mult. 😊 Organizarea unor concursuri sau a unor tombole este un instrument de promovare a vânzărilor din ce în ce mai popular. Participarea la un astfel de concurs poate fi condiționată de cumpărături din magazin de minim o anumită sumă de bani stabilită de tine. Pentru a avea succes în acest caz este nevoie ca produsul oferit gratis, sau cadoul să aibă relevanță pentru clienții tăi pentru a fi dispuși să îndeplinească condițiile concursului. 

5️⃣Social media – Mai bine de jumătate din populația țării folosește cel puțin o rețea de socializare. Faptul de a fi prezent în mediul online are mai multe beneficii, printre care: te ajută să construiești o imagine plăcută și credibilă asupra firmei, îți oferă posibilitatea de a ajunge la cât mai mulți oameni cu produsele tale și îi poți ține la curent pe clienții tăi cu noile promoții sau reduceri din magazin.

 

În acest articol am dat doar 5 exemple de modalități de promovare, însă bineînțeles, lista poate continua. Alege tehnicile care crezi că ți se potrivesc cel mai bine și vei avea clienți mai mulțumiți și vânzări mai multe! Succes! 😉

 

Market Manager – magazinul cu idei – grup de suport pentru persoanele implicate în administrarea magazinelor