Delegare – Cum?

368 Views

Cum poate un angajator să delege din sarcinile sale?

 

Delegarea este un instrument foarte eficient, dar nu poate fi făcută oricum. 

⚠️ Nu este recomandat să se delege sarcini critice, care implică decizii foarte importante sau care sunt confidențiale. 

⚠️ De asemenea nu se pot delega sarcinile oricui sau fără suficiente informații suplimentare.

 

În cele ce urmează vom prezenta un plan pentru delegare.

 

1️⃣ Deleagă la început sarcini mici, de rutină,cum ar fi comenzile la furnizori, responsabilități care nu implică prea multe cunoștințe suplimentare, și verifică punctual dacă au fost îndeplinite.

 

2️⃣ Deleagă unei persoane care are competențele și experiența necesară pentru a duce la bun sfârșit acea sarcină.

Dacă vorbim despre comenzile la furnizori, asigură-te că persoana căreia îi delegi știe să comunice bine cu furnizorii, să negocieze și să gestioneze bine marfa expirată a cărei valoare trebuie să o recupereze de la furnizori.

 

3️⃣ Dă-i persoanei respective un plan care o va ajuta să îndeplinească sarcina (sau o procedură), transmite-i termenul limită precum și așteptările pe care le ai în privința îndeplinirii sarcinii.

 

4️⃣ Observă-l  cu atenție pe angajatul căruia i-ai delegat sarcina, dacă este entuziasmat la primirea ei, dacă cere mai multe detalii suplimentare și dacă pare încântat să se achite de ea, iar în caz contrar nu ezita să delegi altei persoane.

 

5️⃣ Asigură angajatul că ai încredere în el, și nu interveni unde nu este cazul, ci doar verifică situația de ansamblu la finalul îndeplinirii sarcinii. 

Nu este cazul să stai de fiecare dată lângă angajat atunci când acesta dă o comandă, și dacă este vreun lucru suplimentar pe care furnizorul îl întreabă, direcționează-l către angajatul responsabil, astfel îi vei oferi acestuia și mai multă responsabilitate și autoritate, lucru care îl va îndemna să se achite cât mai bine de sarcina sa.

 

👌Care sunt beneficiile delegării, atât pentru angajator cât  și pentru întreaga firmă?

 

Rolul unui proprietar de afacere este de a conduce echipa, de a avea viziune atât pe termen scurt cât și pe termen lung și de a lua decizii importante, nu de a efectua sarcini de execuție.

 

Dacă deleagă din sarcini, proprietarul afacerii va avea în sfârșit timp să se concentreze pe lucrurile mai importante, cum ar fi modalități de extindere și de îmbunătățire a firmei, încheierea de contracte noi sau modalități de atragere a clienților, și nu numai. 

 

Un proprietar de afacere care înainte era foarte ocupat îndeplinind sarcini de rutină va putea în sfârșit să acorde timp  familiei sale, persoanelor importante din viața lui, și va putea să aloce timp hobby-urilor, dezvoltării personale, precum și altor aspecte care contează cu adevărat.

 

Și beneficiile pentru întreaga echipă vor fi evidente. 🙂

 

👉 Oamenii se vor simți valorizați, vor simți că li se acordă încredere, astfel vor fi mai motivați să progreseze și să se achite din ce în ce mai bine și de alte sarcini primite în cadrul firmei.

 

Market Manager – magazinul cu idei – grup de suport pentru persoanele implicate în administrarea magazinelor


Aplicația Market Manager

Soluția smart pentru administrarea magazinului tău

Află cum poți muta tot procesul administrativ de pe hârtie într-o singură aplicație.

Descarcă aplicația